Cele mai potrivite plante pentru fiecare cameră din locuința ta – MT.InvestImob

Noutăți

Noutati din domeniul imobiliar

Cele mai potrivite plante pentru fiecare cameră din locuința ta

Plantele în interiorul locuinței sunt uimitoare. Ele pot adăuga culoare, viață și aer curat în orice cameră a casei. Totuși, dacă o plantă este amplasată într-un loc greșit veți putea observa că în curând moare. Ce ar trebui să știți despre plantele de apartament și în ce camere pot fi așezate vom descrie în acest articol. Adăugând o plantă în fiecare cameră veți observa că locuința va deveni un loc mai liniștit și mai inspirat.

Plantele de apartament sunt, în general, ușor de întreținut însă au nevoi diferite iar uneori alegea potrivită poate fi una dificilă. Spre exemplu, Ficusului (Ficus benjamina) îi place să se deschidă în lumina directă a soarelui și să fie udat frecvent. Acesta trebuie păstrat într-un loc însorit în dormitorul dvs. și va trebui să-l udați dimineața și seara. Acesta vă va răsplăti eliminând toxinele din aer și ajutându-vă să aveți un somn bun.

În continuare vom prezenta câteva sugestii excelente cu privire la care plante de apartament se încadrează bine în fiecare cameră a unei case.

1. Dormitor – Ficus benjamina 

Originar din zonele tropicale ale continentelor Africa, Asia și Australia, genul Ficus cuprinde numeroase specii de tip arbust, arbore sau cățărătoare. Se adaptează diferitelor medii și se pot cultiva cu succes în apartament. Acordați atenție sevei din frunze și tulpini, fiind că este toxică!

Necesar lumină: Ficus benjamina preferă să fie așezat în camere luminoase, însă ferit de razele directe ale soarelui care îi pot provoca arsuri și decolorări pe frunze.

Necesar apă: Ficus benjamina se udă săptămânal în perioada aprilie-septembrie și la 10-15 zile toamna și iarna. Cantitatea de apă administrată trebuie să fie direct proporțională cu volumul de pământ din vas.

2. Camera de studiu – Crizantemele (Chrysanthemum)

Crizantemele – sunt plante  care curăţă cel mai eficient aerul de formaldehidă, benzen şi monoxid de carbon produs de fumul de țigară sau alte substanțe toxice.

Lumina este importantă pentru ele, apa nu. Crizantemele trebuie ținute în spații luminoase și nu trebuie udate foarte mult. În schimb, preferă temperaturile mai scăzute, care să nu depășească 20-22 de grade Celsius, adică vremea de toamnă li se potrivește ca o mănușă.

 

3. Baie – Aglaonema (Chinese Evergreen)

Aglaonema, plantă originară din pădurile tropicale din Asia de Vest, este o prezența plăcută în orice spațiu de interior datorită frunzelor ei frumos colorate în nuanțe de verde și gri.

Amplasare (lumina și temperatură):  Aglaonema este printre puținele plante de interior care preferă locurile umbroase și semiumbroase de aceea se pretează bine în spațiile de birouri. Temperatură optimă pe timpul verii este între 18-21 °C iar pe timpul iernii trebuie să-i asigurăm min. 18 °C. Nu suportă soarele direct.

Udare și hrănire: Aglaonema are cerințe moderate față de apa; se va udă în funcție de temperatură mediului ambiant, de dimensiunea ghiveciului și a tufei o dată sau de două ori pe săptămâna, astfel încât pământul de la nivelul rădăcinilor să fie aproape uscat. Se recomandă că la interval de câteva zile să se pulverizeze fîn cu apă pentru a menține frunzele proaspete, în special când temperatură ambientului este ridicată.

 

4. Sufragerie – Sansevieria trifasciata

Sansevieria, denumită popular limba soacrei, este una dintre cele mai ușor de întreținut plante de apartament. Aceasta este recunoscută pentru calitățile sale de purificare a aerului cu capacități de a elimină din aerul încăperii toluenul, xilenul și formaldehidă.

Amplasare: Se așează în loc însorit, cât se poate de cald. Este decorativă singular, cât și alături de alte plante, față de care se plasează în contrast prin verticalitatea ei.

Îngrijire: Fiind o plantă foarte sensibilă la udările exagerate, acestea putându-i produce putrezirea tulpinii, va fi udată doar la nevoie.

 

 

O altă plantă potrivită pentru sufragerie este Palmierul Pitic (Chamaedorea elegans). 

Palmierul pitic este o specie de palmieri mici, cu creștere lentă, originară din pădurile din America de Sud de unde și denumirea populară de palmier piticA fost demonstrat științific că palmierul Chamaedorea elengans contribuie la eliminarea gazelor nocive din încăperi.

Necesar apă: primăvara și vara se udă abundent. Toamna și iarna se reduce intensitatea udărilor, în funcție de temperatura ambientului.

Necesar fertilizare: se administrează un îngrășământ lichid la 2 săptămâni, în perioada primăvară-vară.

Necesar lumină: așezați planta într-un loc bine luminat, ferită de razele directe ale soarelui. Temperatura ideală pentru dezvoltare optimă este de 18 grade Celsius, dar suportă și temperaturi ușor mai ridicate, caz în care trebuie stropită cu apă pe frunze.

 

5. Bucătărie – Iedera diavolului (Epipremnum aureum)  

Cultivată în ghivece, Epipremnum poate ajunge la înălțimi de aproximativ 2 metri și contribuie purificarea aerului până la atragerea energiilor pozitive conform practicilor Feng Shui. Planta poate fi plantată în ghivece ca plantă cățărătoare dar și în ghivece suspendate ca plantă târâtoare.

Necesar apă: O udare exagerată va produce putrezirea rădăcinilor. Lăsați solul să se usuce în profunzime între udări. Pe perioada iernii reduceți semnificativ cantitatea de apă, udând chiar și la 7-10 zile.

Necesar lumină: Această plantă prosperă cel mai bine în condiții de umbră parțială pe tot parcursul anului. Prea multă lumină va produce arderea frunzelor.

 

6. Holul – Arborele de jad (Crassula ovata)

Este o plantă decorativă fără prea multe pretenţii, ceea ce înseamnă că e ușor de întreținut, iar dacă ar fi să ne luăm după superstiții, ea n-ar trebuie să lipseasă din căminul nimănui. Se consideră că Arborele de jad, pe numele său latinesc Crassula ovata, are puterea de a reîncărca energetic oamenii, iar în unele ţări este oferit pentru a aduce prosperitate şi noroc. Și la noi sunt mulți oamenii care pun la baza rădăcinii plantei câte-o monedă pentru a avea parte de noroc la bani.

Necesar apă: Crassula se udă abundent și rar având grijă să scurgeți surplusul de apă. Pământul lasă pământul să se usuce între două udări. De la jumatatea lui noiembrie până la jumătatea lui martie plantele se udă mult mai rar, menţinându-se substratul aproape uscat.

Necesar lumină:Crassula iubește lumina multă, însă razele puternice ale soarelui îi poate provoca arsuri pe frunze.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *